Concurs Litera: Imblanzitorul de Dragoni

Pentru cei care nu au fost la tirgul de carte Final Frontier II iata un mic bonus, un concurs cu o carte nou aparuta la editura Litera

imblanzitorul-dragonilor

Domnița Quenelda a avut dintotdeauna o legătură magică cu dragonii, iar visul ei este acela de a zbura pe un dragon de luptă, alături de tatăl său, comandantul Gărzii Dragonilor, în războiul cumplit pe care locuitorii din Împărăţiile Celor Şapte Mări îl poartă de sute de ani cu goblinii.

Dorința cea mai mare a micuțului Rădăcină este să se țină cât mai departe de dragonii înspăimântători, cu limbile lor de foc, iar când este numit scutier al tinerei Quenelda, încep să sară cu adevărat scântei.

În ciuda tuturor aşteptărilor, între cei doi se naște o prietenie adevărată. Când Domul Dragonilor este amenințat de un complot mortal, domnița Quenelda și curajosul ei scutier vor reuşi să dejoace planurile unui uneltitor perfid, a cărui identitate îmbracă straie surprinzătoare.

Prima carte din Cronicile Domului ne dezvăluie un tărâm de legendă și o poveste magică, despre curaj, loialitate și prietenie.

Amestec surprinzator dintre Eragon si Harry Potter Imblinzitorul Dragonilor este carte pentru orice virsta si care in mod sigur te va incinta.

Concursul incepe de astazi si se va termina duminica 25 martie ora 24:00. Cistigatorul va fi unul singur si va fi ales prin tragere la sorti din cei care vor raspunde corect la urmatoarea intrebare:

Cum se numeste volumul doi?

Va urez succes!

UP DATE:In urma tragerii la sorti ,cistigatorul este Catalin Cofaru.

posted by voicunike

K. J. Parker – The Company

Compania A, un detaşament de elită al unei armate fără nume, este cea mai infamă unitate din lumea din care vom face parte în următoarele sute de pagini. Sase războinici, nu soldaţi aşa cum cunoaştem noi termenul, formează acest grup – fiecare din aceştia fiind motivaţi de aparent aceleaşi motive – putere, răzbunare şi, cel mai mult, lipsa oricărei alte alegeri în viaţă.

Specializaţi în ruperea literală a formaţiilor armatei inamice, aceşti camarazi de război însumează tot ce iubim şi urîm la armată – determinarea de neoprit în distrugerea celorlalţi. Povestea noastră se bazează numai pe cei cinci care au supravieţuit, mai precis pe decepţia, lăcomia şi supravieţuirea lor.

The Company nu este o lectură fantasy şi nu este nici militară – acestea lucrează doar ca puncte de referinţă – o lume care nu este a noastră, un război fără sfîrşit, o civilizaţie la nivelul secolului XVII, dar nici un element supranatural. Povestea doar are ca eroi, şi spun asta în sensul cel mai larg al cuvîntului, veterani de război, dar accentul cade pe viaţa lor după ce-au fost lăsaţi la vatră – modul în care încearcă să-şi ducă restul zilelor ca oameni de rînd, simpli fermieri.

Intriga o reprezintă inadaptarea celor cinci la viaţa civilă după o viaţă întreagă de sînge, lacrimi şi sudoare pe front. Liderul unităţii, Teuche Kunessin, vine cu ideea colonizării unei insule nepopulate perfect adaptabilă dorinţelor lor, abandonată în timpul războiului, pe care cu greu a reuşit s-o obţină. Cărînd cu nave tot ce-ar putea avea nevoie la început – mîncare, unelte, arme, chiar şi soţii -, mai apoi urmînd să-şi valorifice ei înșişi toate nevoile din resursele insulei.

În privinţa asta lectura mi-a amintit de The Terror a lui Simmons – plănuieşti pentru absolut orice s-ar putea întîmpla şi se întîmplă ceva ce credeai imposibil, pentru că îţi lipsesc piese din puzzle.

Teuche spune că vrea să-şi facă o viaţă aşa cum şi-au dorit cu toţii încă dinaintea războiului – sub semnul egalităţii, într-o libertate deplină, în natură, fără să depindă de un stăpîn sau să-şi facă griji pentru proprietatea privată şi politica locală. Abia tîrziu mi-am dat seama că el este sinteza scrierilor lui J. J. Rousseau – goană după pură fericire – revenirea omului în pădure, în starea naturală, departe de societate care reuşeşte numai să corupă. De asemenea, Teuche pare să fie însuşi Principele lui Niccolo Machiavelli – un erou excepţional, dincolo de umanitate şi cruzime, de glorie şi ruşine, de justiţie şi injustiţie – el face orice este necesar pentru salvarea şi asigurarea stării de fapt. Într-adevăr, Teuche pare să fie singurul personaj care să merite titlul de anti-erou.

Povestea se desfăşoară excelent, surprizele reuşesc să surprindă de fiecare dată, iar pregătirea extensivă pentru acestea chiar mai mult. Personajele se comportă ca la un joc de şah – gîndind fiecare mutare cu cel puţin cinci paşi în faţă. După o vreme însă devine obositor, pentru că nici tu nu ai toate detaliile. Văd doar două bube în toată cartea: prima, cea mai puţin importantă, e obsesia lui Parker pentru modul în care se desfăşoară lucrurile – am citit zeci de pagini despre cum să construiesc o barcă, cum să ridic un hambar, cum să strecor aur şamd. E neobişnuit, e interesant pentru o vreme, dar la un moment dat începe să deranjeze în desfăşurarea poveştii şi să aibă prioritate în faţa tuturor celorlalte elemente. A doua problemă, cea care chiar contează, este direcţia poveştii – niciodată nu se duce acolo unde crezi, iar înrădăcinarea în realitate ajunge să dăuneze, aduce un pic prea mult a glasul pămîntului.

Acestea fiind spuse, The Company este o lectură delicioasă, în ciuda faptului că este o carte despre personaje egoiste şi necruţătoare, dincolo de izbăvire.