Krog in vizita la Gophtet : Interviu cu Sebastian A.Corn

Posted: Martie 17, 2012 by fansf in Interviu
Etichete:

Sebastian A. Corn este pseudonimul literar al medicului Florin Chirculescu, specialist în chirurgie toracică. Născut în 1960, când Rhescuporis-Genostes cucereşte întreaga Europă, SAC a debutat în 1993, în Jurnalul SF, cu povestirea Snorki! Cu 40 de premii şi menţiuni la activ este unul din scriitorii marcanţi ai SF-ului românesc, dintre premii amintim Premiul Eurocon pentru debut european 1995 şi Marele Premiu al Editurii Nemira în 1997, pentru romanul Să mă tai cu tăişul bisturiului tău, scrise Josephine. Dintre romanele publicate se remarcă 2484. Quirinal Ave (1995), Aquarius (1995), Cel mai înalt turn din Baabylon (2001), Imperiul Marelui Graal (2005), un roman care a făcut multe ‘victime’, romanul Vindecătorul (2008), care a primit anul acesta Premiul Vladimir Colin, şi Adrenergic (2011). Participă la faimoasa antologie Motocentauri pe acoperişul lumii, iar în calitate de editor publică antologia bilingvă Nemira ’96. Sub pseudonimul Patrick Herbert publică, în 1997, faimoasa Dune 7: Cartea Brundurilor la editura Nemira. În rândurile care urmează vă prezint un amplu interviu cu scriitorul român cu cei mai mulţi fani, Sebastian A. Corn.

VN. Sebastia A.Corn este pseudonimul literar al unui scriitor pe numele adevărat Florin Chirculescu, de unde etimologia pseudonimului?

SAC. Când eram mic (poate că aveam şase sau şapte ani), pe când eram într-o vară la Breaza, am fugit cu vărul meu Vovik undeva în spatele grădinii, unde curgea un râuşor. Atunci, Vovik, care era mai mare, mi-a făcut anagrama numelui şi a reieşit F.C. Corn. Sebastian este un nume care mi-a plăcut mie, iar „particula” A. este un mic secret pe care încă îl păstrez pentru mine. 🙂

VN. Eşti câştigător a peste 40 de premii SF româneşti, şi unul din cei mai importanţi scriitori romani de SF, cum te simţi în această postură?

SAC. Sincer, nu mă mai gândesc la premiile cu pricina. Premiile ţin de trecut, iar eu am probleme cu prezentul.

VN. De curând ai câştigat un alt premiu important, Premiul Vladimir Colin, povesteşte-ne despre ceremonie şi impresiile tale. Ce-ai simţit când ţi s-a înmânat premiul?

SAC. Ce să simt… Cel mai mult mi-a plăcut că m-am revăzut cu prieteni vechi, cu Mike, cu Ionuţ, cu Ona, Cu Doru… Dacă vrei, lucrul care mi-a dat satisfacţia cea mai mare este că am fost premiat concomitent cu ceea ce mie îmi pare o lucrare de referinţă. Mă refer la Istoria Benzii Desenate Româneşti. Sunt un mare pasionat al BD-ului.

VN. De unde îţi vine inspiraţia? Te motivează ceva anume?

SAC. Nu ştiu dacă mă motivează ceva anume. La un moment dat mă frapează ceva bizar, sau ceva aparte şi mi se pare că trebuie să scriu despre acel ceva. Atâta tot.

VN. Ultima ta „isprava”, Epidemia”, publicată în Antologia Millennium 1, m-a încântat enorm, vor mai fi şi alte povestiri în acest univers?

SAC. Sincer, nu cred. Epidemia a fost o lucrărică de sine stătătoare.

VN. Imperiul Marelui Graal este unul din romanele tale pe care le am aproape de inima mea, de fapt cel mai aproape, să sperăm la o continuare sau dacă nu, o altă poveste în acest univers fascinant? Şi când?

SAC. Mă gândesc deseori la Imperiu. Sper să mai scriu în universul literar respectiv, dar până atunci, mai am de scris alte trei lucrări şi sunt cam ample, fiecare dintre ele. Nu ştiu când o să apuc să mă reapuc 🙂 de Marele Graal, dar abia aştept. Oricum, e chestie de ani buni de aici înainte.

VN. Ce planuri de viitor ai, ai ceva pe masa de lucru? Ştiu că lucrai la o biografie militară a Bucureştiului, te rog spune-ne câteva cuvinte despre acest proiect de anvergură.

SAC. Păi, asta mă consumă cel mai mult acum. E un roman al cărui titlu nu e suficient de bine cristalizat. Am scris cam 400 de pagini până acum (departe de a fi ajuns la jumătate!) şi l-am luat din nou de la capăt, pentru că este un text care funcţionează, preponderent, după canoane mainstream. Din acest motiv, trebuie mereu să-l recalibrez. Poate că se va numi Parsifal, sau Grădina lui Parsifal, sau Şi Parsifal se numi el, nu mi-e clar.

VN. Puţini ştiu faptul că ai fost omul care a scris Cartea Brundurilor, cum ţi-a venit această idee? Există speranţa să mai scrii ceva asemănător sau dacă nu o continuare?

SAC. Nu mai ţin minte cum de mi-a venit ideea – a plecat de la sistemul de fonie interavioane folosit de americani în timpul celui de-al doilea război mondial, în Pacific. Imperiul Marelui Graal este o speculaţie a acelui univers. Ţin să spun, însă, că respectiva Carte a Brundurilor a fost publicată cu mult înainte să fi ajuns eu la o formă definitivă. În fine, nu vreau să intru în amănunte. A fost şi greşeala mea că romanul a apărut în această formă profund nesatisfăcătoare.

VN. În JSF ai scris mai multe nuvele şi povestiri din care am rămas în amintire cu Timp Probabil Între Tasmania şi Ultima Thule, prima parte dintr-un univers fascinant şi teribil, de unde ideea acestei lumi?

SAC. Maître, nu mai sunt sigur, dar cred că am scris textul cu pricina cu gândul la Hawking. Cum stă el prizonier în propriul său trup, cum vagabondează mintea aia atât de liberă şi de puternică într-un corp prăbuşit în el însuşi. Ceea ce ne aduce aminte de vorba orficilor: Soma Sema.

VN. În 1993 ai debutat în JSF cu povestirea  Snorki, cum a fost la momentul debutului?

SAC. M-am enervat că n-au ales decât Snorki spre publicare.

VN. Ai „năşit” o gramadă de romane şi poveşti excelente, de ce SF&F şi nu mainstream? Ce te-a îndemnat la această alegere?

SAC. Am scris şi scriu şi mainstream. SF # F este, însă, un shortcut, o cale care te duce mai repede în lumi care îmi plac mai mult şi care îmi permit o joacă mai productivă cu aşa-zise idei… hm, „măreţe”…

VN. Pentru marea masă a cititorilor şi fanilor, care după ştiinţa mea sunt foarte mulţi, pe când sau dacă există posibilitatea să citim  într-un volum Eucronoza: Dervişi în America-Balada cărţilor, J. Hristo Ltd, Poker în Valhalla, Farial, Naţiunea da Vinci, Carcase, Substitutor, Nessun Dorma de Puccini rutina salvata, Centa lu’ Jesefe…, Parcursul de golf, Peisaj către Arhangelsk-o evanghelie răsturnată şi altele la fel de minunate şi superbe. Ne poţi povesti ceva despre ele?

SAC. Despre povestirile astea nu mai am eu ce să spun, că le-am scris, şi gata. Dacă, totuşi, vrei să afli mai mult, întreabă-l pe Mike Hăulică – el are grijă de povestiri, el ştie ce-o să facă cu ele. El şi cu Horia, de fapt…

VN. Primită bine de public, iată că nuvela Adrenergic este la a doua ediţie la editura Milllennium Books, cum ţi-a venit ideea aceastei nuvele? A vrut să fie roman?

SAC. A vrut să fie ce-a ieşit. Ideea am avut-o în timpul unui vis. Cred. Ştiu doar că am stat vreun an până să-l scriu, din cauză că nu găseam nişte cadenţe anume. Pe urmă, am scris Adrenergic! într-o singură săptămână.

VN. Cum se împacă omul, medicul şi scriitorul Florin Chirculescu? Ce pasiuni ai? Ce-ţi place cel mai mult?

SAC. Nu se împacă. Acum aş vrea mai mult şi mai mult să fiu doar scriitorul. Pasiuni? Escalada, pe care nu mai pot s-o fac. Mi-a mai rămas doar mersul pe munte, pe care încă pot să-l fac.

VN. Ce alţi scriitori români îţi plac? Dar străini? Există influenţe în cărţile tale?

SAC. Dintre ai noştri, îmi plac CTP, Mike, Yvonne, Don, Truţă, Pîtea, Dănuţ Ungureanu, Ana-Maria Negrilă, Bogdan Ficeac. Dintre cei de afară, am rămas la bătrânul P. K. Dick, la Frank Herbert, VanVogt, GRR Martin, Clifford Simak. Nu mă bag în mainstream decât pentru Hesse, Mann şi Bulgakov, în acest moment.

VN. Vindecătorul a fost ultima carte publicată şi cu care ai câştigat Premiul Vladimir Colin, ce ne poţi spune despre această carte?

SAC. Că mi-am dorit un text minimalist, liniar şi că uite ce-a ieşit.

VN. Din multele tale romane publicate, care îţi este cel mai drag? Sau le poţi face un top?

SAC. Vindecătorul, Josephine, Imperiul şi Adrenergic – ele îmi plac cel mai mult. Imperiul l-aş mai rescrie, însă.

VN. Sunt două romane care au fost scrise de tine şi care sunt publicate sub alt pseudonim, care sunt acelea?

SAC. Au fost două romane de război. Vietnam. Dă-le încolo. Am mai scris şi un romance, când aveam nevoie de bani mai mult decât acum. Dă-l încolo şi pe ăla.

VN. Mi-e dor de timpurile când scriitorul Sebastian A. Corn publica şi scria des, pe când o reîntoarcere la masa de scris?

SAC. Păi, eu stau la masa de scris, numai că acum mă concentrez pe texte lungi, pe care nu le pot da drumul la fel de repede. În plus, spitalul mă absoarbe mult mai mult acum, cu mult mai mult…

VN. Câteva cuvinte pentru cititori în incheiere, dar şi pentru fani.

SAC. Ce să spun, să nu uite să citească şi să viseze. Lumea nu merge înainte prin speculanţi financiari, ci prin oameni care ştiu să-şi ofere imaginaţia celor din jur.

V-a relatat de la fata tastaturii fanul de serviciu voicunike.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s