Concurs OSC: Navele Pamintului

Al treilea volum al seriei lui Orson Scott Card duce povestea într-un plan superior, concentrându-se pe o călătorie filozofică si este chiar mai reușit decât primele două.

Orson Scott Card cunoscut ca autorul genialei carti JOCUL LUI ENDER a reusit sa sparga multe tipare si bariere,avind in vedere convingerile lui religioase.  Pe lângă activitatea sa de scriitor SF, Card este un critic, scriitor politic și orator. Este un susținător al lui Bush și al războiului împotriva terorismului. De asemenea, este un susținător al cercetării surselor alternative de energie si actualmente profesor la Southern Virginia University în Buena Vista.

Întoarcerea acasă (titlu original Homecoming Saga) este o serie science fiction scrisă de Orson Scott Card , care își are originea în Cartea lui Mormon. Unele dintre numele personajelor sunt preluate tot din această carte.

Seria conține cinci volume (două publicate în limba română) și acțiunea ei se petrece la patruzeci de milioane de ani în viitor, cea a primelor trei volume având loc pe planeta Harmony. După ce Pământul a devenit nelocuibil în urma războaielor, omenirea a plecat pe Harmony și pe alte patruzeci de planete (în serie apar doar numele a două dintre ele: Ramadan – colonizată de arabi și Harmony – colonizată de slavi).

Pe Harmony, coloniștii au pus o inteligență artificială, Sufletul Suprem, să monitorizeze planeta folosind o rețea de sateliți. El influențează acțiunile oamenilor; deși nu îi poate împiedica să facă rău, limitează distrugerile provocate de ei suprimând orice gânduri care ar putea duce la călătoria pe distanțe lungi sau comunicarea instantanee. Deși tehnologia de pe Harmony include calculatoare primitive, fără capacitatea de a folosi o rețea gen internet, iar Sufletul Suprem a fost folosit pentru transferul de date și arme alimentate cu energie solară, nu există mașini sau trenuri.

Sufletul Suprem, proiectat să reziste douăzeci de milioane de ani, începe să se defecteze. El decide să trimită o expediție înapoi pe Pământ pentru a cere sfatul unei entități a cărei imitație este: misteriosul Păstrător al Pământului. Puțin după aceea, oamenii încep să aibă vise similare celor transmise de Sufletul Suprem: ele vin direct de la Păstrătorul Pământului, lucru care demonstrează că acesta stăpânește comunicarea cu viteze superluminice.

Călătoria spre locul unde se află navele, un lung periplu prin deșert întrerupt de sarcini, ocupă primele trei cărți. A patra carte, Earthfall, povestește călătoria uneia dintre nave și misiunea ei de a stabili o colonie și să reia legăturile dintre cultura umană și creaturile apărute pe Pământ între timp. Acțiunea ultimului volum, Earthborn, se petrece la cinci secole în viitor: singurul membru al expediției originale rămas în viață pune noua cultură pe calea cea bună, împlinind misiunea Sufletului Suprem.

 Basilica a căzut. Acum Wetchik, Nafai și familiile lor trebuie să înfrunte deșerturile și să traverseze continente pentru a ajunge acolo unde zac, abandonate, navele spaţiale de pe planeta Harmony, așteptând timpul în care vor fi din nou pregătite pentru zboruri interstelare. Dar, dintre cei șaisprezece plecaţi la drum, numai câţiva au ales această cale de bunăvoie. Ceilalţi, fiicele răzbunătoare ale Rasei și soţii lor, împreună cu fiul cel mare al lui Wetchik, Elemak, au fost forţaţi să li se alăture. Mânia lor poate pune în pericol întreaga misiune.

Editura NEMIRA impreuna cu blogul Fansf organizeaza un nou concurs care are drept premiu aceasta carte. Cistigatorul va fi ales prin tragere la sorti din cei care vor raspunde la urmatoarea intrebare:

Cite carti sunt in seria Intoarcerea Acasa si in seria Saga lui Ender, enumerati?

In curind Orson Scott Card va publica o carte care va lega Saga lui Ender de Saga Umbrelor. Va las pe voi sa descoperiti  cum se numeste aceasta carte.

Deadline-ul concursului este miercuri orele 24:00.

UP DATE: Cistigatorul concursului este Aurelian.

posted by voicunike


27 de gânduri despre &8222;Concurs OSC: Navele Pamintului&8221;

  1. Cătălin Cofaru zice:

    Seria „Intoarcerea acasa” („Homecoming Saga”) are cinci volume: „Amintirea Pamantului” („The Memory of Earth”, 1992), Chemarea Pamantului („The Call of Earth”, 1992), „Navele Pamantului” („The Ships of Earth”, 1994), „Caderea Pamantului” („Earthfall”, 1995) si „Nasterea Pamantului” („Earthborn”, 1995).

    Seria „Saga lui Ender” („Enderverse”) este formată din sase carti: „Jocul lui Ender” („Ender’s Game”, 1985), „Vorbitor în numele mortilor” („Speaker for the Dead”, 1986), „Xenocid” („Xenocide”, 1991), „Copiii mintii” („Children of the Mind”, 1996), „A War of Gifts: An Ender Story” (2007) si „Ender in exil” („Ender in Exile”, 2008). Seria a fost urmata de cea a „umbrelor”. cu patru carti: „Umbra lui Ender” (1999), „Umbra Hegemonului” (2001), „Umbra marionetelor” (2002) si „Umbra Uriasului” (2005).

    Apreciază

  2. The Homecoming Saga

    The Memory of Earth (1992)
    The Call of Earth (1992)
    The Ships of Earth (1994)
    Earthfall (1995)
    Earthborn (1995)

    The Ender saga

    Ender’s Game (1985)
    Speaker for the Dead (1986)
    Ender’s War
    Xenocide (1991)
    Children of the Mind (1996)
    First Meetings (2002) – short story collection
    „Mazer in Prison” (2005) – short story published online
    „Pretty Boy” (2006) – short story published online
    „Cheater” (2006) – short story published online
    „A Young Man with Prospects” (2007) – short story published online
    „The Gold Bug” (2007) – short story published online
    „Ender’s Stocking” (2007) – short story published online
    „Ender’s Homecoming” (2008) – short story published online
    „Ender in Flight” (2008) – short story published online
    A War of Gifts: An Ender Story (2007)
    Ender in Exile (2008)
    Earth Unaware (2012)

    Apreciază

  3. In seria Intoarcerea Acasa sunt 5 carti:
    1. Amintirea Pământului (1992)
    2. Chemarea Pământului (1992)
    3. Navele Pamantului (1994)
    4. Earthfall (1995)
    5. Earthborn (1995)

    In seria Saga lui Ender sunt 7 carti:
    1. Jocul lui Ender (1985)
    2. Vorbitor în numele morților (1986)
    3. Xenocid (1991)
    4. Copiii minții (1996)
    5. A War of Gifts (2007)
    6. Ender in Exile (2008)
    7. Earth Unaware (2012)

    Ai cumva vreun inside tip de o noua carte a lui Card ce va fi publicata si la noi in curand? Bineinteles nu ma refer la Navele Pamintului. Ceva continuari la Ender sau Umbre? 😀

    Apreciază

  4. destule :))
    The Homecoming Saga

    The Memory of Earth (1992)
    The Call of Earth (1992)
    The Ships of Earth (1994)
    Earthfall (1995)
    Earthborn (1995)

    The Ender saga

    Ender’s Game (1985)
    Speaker for the Dead (1986)
    Ender’s War
    Xenocide (1991)
    Children of the Mind (1996)
    First Meetings (2002) – short story collection
    “Mazer in Prison” (2005) – short story published online
    “Pretty Boy” (2006) – short story published online
    “Cheater” (2006) – short story published online
    “A Young Man with Prospects” (2007) – short story published online
    “The Gold Bug” (2007) – short story published online
    “Ender’s Stocking” (2007) – short story published online
    “Ender’s Homecoming” (2008) – short story published online
    “Ender in Flight” (2008) – short story published online
    A War of Gifts: An Ender Story (2007)
    Ender in Exile (2008)
    Earth Unaware (2012)

    Apreciază

  5. Seria ¨Intoarcerea acasa¨ cuprinde 5 carti :
    1.Amintirea Pământului (1992)
    2.Chemarea Pământului (1992)
    3.Navele Pamantului (1994)
    4.Earthfall (1995)
    5.Earthborn (1995)
    Seria ¨Saga lui Ender¨ cuprinde 12 carti :
    1.Jocul lui Ender (1985)
    2.Vorbitor în numele morților (1986)
    3.Xenocid (1991)
    4.Copiii minții (1996)
    5.Umbra lui Ender (1999)
    6.Umbra Hegemonului (2001)
    7.Umbra marionetelor (2002)
    8.First Meetings (2002) – culegere de povestiri
    9.Umbra Uriașului (2005)
    10.A War of Gifts: An Ender Story (2007)
    11.Ender in Exile (2008)
    12.Shadows Alive (în pregătire)

    Apreciază

  6. AlexB zice:

    In seria Saga lui Ender sunt 7 carti:
    1. Jocul lui Ender (1985)
    2. Vorbitor în numele morților (1986)
    3. Xenocid (1991)
    4. Copiii minții (1996)
    5. A War of Gifts (2007)
    6. Ender in Exile (2008)
    7. Earth Unaware (2012)

    iar in seria Intoarcerea Acasa sunt 5 carti:
    1. Amintirea Pământului (1992)
    2. Chemarea Pământului (1992)
    3. Navele Pamantului (1994)
    4. Earthfall (1995)
    5. Earthborn (1995)

    Apreciază

  7. Bivolaru George-Cristian zice:

    seria Intoarcerea Acasa

    1. Amintirea Pământului (1992)
    2. Chemarea Pământului (1992)
    3. Navele Pamantului (1994)
    4. Earthfall (1995)
    5. Earthborn (1995)

    seria Saga lui Ender
    1. Jocul lui Ender (1985)
    2. Vorbitor în numele morților (1986)
    3. Xenocid (1991)
    4. Copiii minții (1996)
    5. A War of Gifts (2007)
    6. Ender in Exile (2008)
    7. Earth Unaware (2012)

    Apreciază

  8. Katherine zice:

    seria Intoarcerea Acasa

    1. Amintirea Pământului (1992)
    2. Chemarea Pământului (1992)
    3. Navele Pamantului (1994)
    4. Earthfall (1995)
    5. Earthborn (1995)

    seria Saga lui Ender
    1. Jocul lui Ender (1985)
    2. Vorbitor în numele morților (1986)
    3. Xenocid (1991)
    4. Copiii minții (1996)
    5. A War of Gifts (2007)
    6. Ender in Exile (2008)
    7. Earth Unaware (2012)

    Apreciază

  9. Iliescu C.A. zice:

    Seria Intoarcerea Acasa:
    1.The Memory of Earth (1992)(Amintirea Pamantului)
    2.The Call of Earth (1992)(Chemarea Pamantului)
    3.The Ships of Earth (1994)(Navele Pamantului)
    4.Earthfall (1995)(inca netradusa la noi)
    5.Earthborn (1995)(inca netradusa la noi)
    Deci 5 volume in aceasta serie.

    Seria Saga lui Ender:
    1.Ender’s Game (1985)(Jocul lui Ender)
    2.Speaker for the Dead (1986)(Vorbitor in numele mortilor)
    3.Xenocide (1991)(Xenocid)
    4.Children of the Mind (1996)(Copiii mintii)
    5.First Meetings (2002)(O culegere de povestiri -deci,un volum,o carte- din universul acesta ,al lui Ender)
    6.A War of Gifts: An Ender Story (2007)(netradusa la noi)
    7.Ender in Exile (2008)
    8.Earth Unaware (2012)
    Deci 8 volume in aceasta serie.
    P.S. :Din cate vad cartea care face legatura dintre Saga Umbrelor si Saga lui Ender se va numi :Shadows Alive(inca n-a aparut)

    Apreciază

  10. Nicu zice:

    In seria Saga lui Ender sunt 7 carti:
    1. Jocul lui Ender (1985)
    2. Vorbitor în numele morților (1986)
    3. Xenocid (1991)
    4. Copiii minții (1996)
    5. A War of Gifts (2007)
    6. Ender in Exile (2008)
    7. Earth Unaware (2012).

    In seria Intoarcerea Acasa sunt 5 carti:
    1. Amintirea Pământului (1992)
    2. Chemarea Pământului (1992)
    3. Navele Pamantului (1994)
    4. Earthfall (1995)
    5. Earthborn (1995.

    Apreciază

  11. hellena zice:

    1. In seria „Intoarcerea acasa” au fost publicate 5 volume (The Memory of Earth; The Call of Earth; The Ships of Earth; Earthfall; Earthborn).
    2. Seria „Saga lui Ender” este compusa din 7 volume (Ender’s game; Speaker for the Dead; Xenocide; Children of the Mind; A War of Gifts: An Ender Story; Ender in Exile; Earth Unaware) si colectia de povestiri scurte First Meetings, ce intregeste seria mai sus numita.

    Apreciază

  12. milesteg zice:

    Saga lui Ender:Ender’s game,Speaker for the Dead,Xenocide
    Children of the Mind,First Meetings ,A War of Gifts: An Ender Story,Ender in Exile.
    Seria Intoarcerea Acasa:The Memory of Earth; The Call of Earth; The Ships of Earth; Earthfall; Earthborn

    Apreciază

  13. pompiliu zice:

    – Pentru seria „Intoarcerea acasa” avem: „The Memory of Earth”, „The Call of Earth”, „The Ships of Earth”, „Earthfall”, „Earthborn” (5).
    – Pentru seria „Saga lui Ender” avem : „Ender’s game”, „Speaker for the Dead”, „Xenocide”, „Children of the Mind”, „A War of Gifts: An Ender Story”, „Ender in Exile”, „Earth Unaware” si „First Meetings” (8=7+1).

    Apreciază

  14. horade zice:

    Orson Scott Card a scris 5 volume pentru seria „Intoarcerea acasa” („Homecoming Saga”) si anume: „The Memory of Earth”/”Amintirea Pamantului” (1992/2009), „The Call of Earth”/”Chemarea Pamantului” (1992/2010), „The Ships of Earth” (1994), „Earthfall” (1995), „Earthborn” (1995).
    De aemenea pentru seria „Saga lui Ender” („The Ender Saga”) a scris 6 volume („Ender’s Game”/”Jocul lui Ender” (1985/2005), „Speaker for the Dead”/”Vorbitor in numele mortilor” (1986/2005), „Xenocide”/”Xenocid” (1991/2005), „Children of the Mind”/”Copii mintii” (1996/2006), „A War of Gifts” (2007), „Ender in Exile” (2008), un volum trebuie sa fie tiparit in luna iulie 2012 si suplimentar a scris o colectie de 4 povestiri care fac parte din aceasta serie, avand titlul „First Meetings in the Enderverse” (2003) – initial se publicase cartea „First Meetings” (2002) cu 3 povestiri.
    Scriitorul si-a propus sa scrie cartea „Shadows Alive”, care va face legatura intre cele Saga Umbrelor si Saga lui Ender.
    P.S. In paranteze sunt anii primelor aparitii ale acestor volume la editurile straine, respectiv la editura Nemira pentru tara noastra.

    Apreciază

  15. AnaB zice:

    In seria Saga lui Ender sunt 7 carti:
    1. Jocul lui Ender (1985)
    2. Vorbitor în numele morților (1986)
    3. Xenocid (1991)
    4. Copiii minții (1996)
    5. A War of Gifts (2007)
    6. Ender in Exile (2008)
    7. Earth Unaware (2012)

    iar in seria Intoarcerea Acasa sunt 5 carti:
    1. Amintirea Pământului (1992)
    2. Chemarea Pământului (1992)
    3. Navele Pamantului (1994)
    4. Earthfall (1995)
    5. Earthborn (1995)

    Apreciază

  16. barabas zice:

    seria Saga lui Ender – 7 carti
    1. Jocul lui Ender (1985)
    2. Vorbitor în numele morților (1986)
    3. Xenocid (1991)
    4. Copiii minții (1996)
    5. A War of Gifts (2007)
    6. Ender in Exile (2008)
    7. Earth Unaware (2012)

    seria Intoarcerea Acasa – 5 carti
    1. Amintirea Pământului (1992)
    2. Chemarea Pământului (1992)
    3. Navele Pamantului (1994)
    4. Earthfall (1995)
    5. Earthborn (1995)

    Apreciază

  17. BabyRalukutza zice:

    In seria Intoarcerea Acasa sunt 5 carti:
    1. Amintirea Pământului (1992)
    2. Chemarea Pământului (1992)
    3. Navele Pamantului (1994)
    4. Earthfall (1995)
    5. Earthborn (1995)

    In seria Saga lui Ender sunt 7 carti:
    1. Jocul lui Ender (1985)
    2. Vorbitor în numele morților (1986)
    3. Xenocid (1991)
    4. Copiii minții (1996)
    5. A War of Gifts (2007)
    6. Ender in Exile (2008)
    7. Earth Unaware (2012)

    Apreciază

  18. iulia88 zice:

    Orson Scott Card a scris pentru seriile “Homecoming Saga” / „Intoarcerea acasa” si “The Ender Saga” / „Jocul lui Ender” urmatoarele volume:
    – Seria „Intoarcerea acasa” cuprinde:
    1 „The Memory of Earth” / „Memoria Pamantului”
    2 „The Call of Earth” / „Chemarea Pamantului”
    3 „The Ships of Earth” / „Navele Pamantului”
    4 „Earthfall”
    5 „Earthborn”
    – Seria „Jocul lui Ender” cuprinde:
    1 „Ender’s Game” / „Jocul lui Ender”
    2 „Speaker for the Dead” / „Vorbitor in numele mortilor”
    3 „Xenocide” / „Xenocid”
    4 „Children of the Mind” / „Copiii mintii”
    5 „A War of Gifts: An Ender Story”
    6 „Ender in Exile”
    7 „Earth Unaware”
    8 „First Meetings” (o colectie de povestiri)

    Apreciază

  19. Carmen zice:

    In saga lui Ender sunt urmatoarele 7 carti:
    1. Jocul lui Ender (1985)
    2. Vorbitor în numele morților (1986)
    3. Xenocid (1991)
    4. Copiii minții (1996)
    5. A War of Gifts (2007)
    6. Ender in Exile (2008)
    7. Earth Unaware (2012)

    In seria Intoarcerea Acasa sunt 5 carti:
    1. Amintirea Pământului (1992)
    2. Chemarea Pământului (1992)
    3. Navele Pamantului (1994)
    4. Earthfall (1995)
    5. Earthborn (1995)

    Apreciază

  20. Carmen Laura zice:

    Întoarcerea Acasă – 5 carti
    1. The Memory of Earth (1992) – Amintirea Pământului
    2. The Call of Earth (1992) – Chemarea Pământului
    3. The Ships of Earth (1994)
    4. Earthfall (1995)
    5. Earthborn (1995)

    Saga lui Ender – 7 carti + 1
    1. Ender’s game (1985) – Jocul lui Ender
    2. Speaker for the Dead (1986) – Vorbitor în numele morților
    3. Xenocide (1991) – Xenocid
    4. Children of the Mind (1996) – Copiii minții
    5. First Meetings (colecție de povestiri) (2002)
    6. A War of Gifts: An Ender Story (2007)
    7. Ender in Exile (2008)
    + Earth Unaware (2012)

    *********
    In paralel cu Saga lui Ender a aparut Saga Umbrelor – 4 carti
    1. Umbra lui Ender (1999)
    2. Umbra Hegemonului (2001)
    3. Umbra marionetelor (2002)
    4. Umbra Uriașului (2005)

    Apreciază

  21. aurelian zice:

    Seria Homecoming cuprinde 5 carti:
    The Memory of Earth (1992)
    The Call of Earth (1992)
    The Ships of Earth (1994)
    Earthfall (1995)
    Earthborn (1995)

    Saga lui Ender cuprinde sapte carti publicate plus una care urmeaza sa apara in iulie anul acesta:
    Ender’s Game (1985)
    Speaker for the Dead (1986)
    Xenocide (1991)
    Children of the Mind (1996)
    First Meetings (volum de povestiri) (2002)
    A War of Gifts: An Ender Story (2007)
    Ender in Exile (2008)
    Earth Unaware (iulie 2012)

    Apreciază

  22. dana71 zice:

    In seria Intoarcerea Acasa sunt 5 carti (The Memory of Earth, The Call of Earth, The Ships of Earth, Earthfall, Earthborn), iar in seria Saga lui Ender vor fi in final 8 carti (Ender’s game, Speaker for the Dead, Xenocide, Children of the Mind, A War of Gifts, Ender in Exile, Earth Unaware – aceasta carte va fi tiparita la vara – si antologia First Meetings).

    Apreciază

  23. emilian zice:

    Seria „Intoarcerea acasa” are 5 volume:
    1. The Memory of Earth
    2. The Call of Earth
    3. The Ships of Earth
    4. Earthfall
    5. Earthborn
    Seria „Saga lui Ender” are 7 volume si 1 colectie de povestiri:
    1. Ender’s game (1985) – Jocul lui Ender
    2. Speaker for the Dead (1986) – Vorbitor în numele morților
    3. Xenocide (1991) – Xenocid
    4. Children of the Mind (1996) – Copiii minții
    5. A War of Gifts: An Ender Story
    6. Ender in Exile
    7. Earth Unaware
    8. First Meetings in the Enderverse (colectia)

    Apreciază

  24. georgeta zice:

    Pentru seria „Saga lui Ender” avem 7 carti :
    1. Ender’s game (1985)
    2. Speaker for the Dead (1986)
    3. Xenocide (1991)
    4. Children of the Mind (1996)
    5. A War of Gifts (2007)
    6. Ender in Exile (2008)
    7. Earth Unaware (2012)
    P.S. Mai exista o colectie de povestiri scurte ce au legatura cu aceasta serie : First Meetings in the Enderverse
    Pentru seria „Intoarcerea Pamantului” avem 5 carti :
    1. The Memory of Earth
    2. The Call of Earth
    3. The Ships of Earth
    4. Earthfall
    5. Earthborn

    Apreciază

  25. nicusor zice:

    Raspuns: Seria “Saga lui Ender” cuprinde 7 carti:
    1. Ender’s game
    2. Speaker for the Dead
    3. Xenocide
    4. Children of the Mind
    5. A War of Gifts
    6. Ender in Exile
    7. Earth Unaware
    Seria „Intoarcerea acasa” cuprinde 5 carti:
    1. The Memory of Earth
    2. The Call of Earth
    3. The Ships of Earth
    4. Earthfall
    5. Earthborn

    Apreciază

    • nicusor zice:

      A cazut si netul, am depasit si ora 24:00, dar m-am tot gandit daca mai trebuie mentionata antologia de povestiri First Meetings in cadrul seriei „Saga lui Ender”, pentru ca am impresia ca nu toate povestirile au legatura cu Ender, in plus au fost concurenti care au inclus-o in serie si altii care nu… 🙂
      Asta este !

      Apreciază

Lasă un răspuns către Nicu Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.