Concurs Nemira: JOCURILE FOAMEI

Posted: Decembrie 12, 2011 by fansf in Uncategorized

Cred ca nimeni nu banuia succesul fulminant de care se bucura acum aceasta trilogie care s-a lipit ca timbrul de scrisoare de inima noastra, a cititorilor.Povestea lui Katniss care isi imparte dragostea intre Prim, Gale si Peeta are un ce deosebit  care patrunde adinc in suflet, te stoarce de emotii dar si te umple de bucuria lecturii unei serii deosebite.

 Primul volum al trilogiei ne arunca in Panem, o America ramasa in urma unui dezastru provocat tot de mina omului, un Panem nemilos in care lupta pentru supravietuire ajunge la cote inalte. Eroina cartii ne poarta pe aripile imaginatiei in lupta ei pentru a demola un intreg sistem corupt si rau.

  Al doilea volum te arunca intr-o lectura pasionanta in care atunci cind crezi ca eroii cartii se vor retrage pentru o viata linistita, apare imprevizibilul care iti da peste cap toate lucrurile pe care ti le-ai imaginat.

Al treilea volum incheie apoteotic aventurile lui Katniss iar sfirsitul nu este deloc previzibil. Suzanne Collins isi arata maiestria si valoarea cu-n un final superb si cu acea minunata stare pe care doar cartile mari o pot obtine de „mai vreau!” si „oh! doamne de ce s-a terminat?!”.

Va invit sa aruncati o privire pe singurul blog destinat in intregime acestei trilogii: http://jocurile-foamei.blogspot.com/ ,surprizele de acolo or sa va placa!

Editura Nemira in colaborare cu blogul Fansf organizeaza un nou concurs care are drept premiu cele trei carti ale trilogiei in format hardcover si care se va acorda unui singur cistigator prin tragere la sorti din cei care vor raspunde corect la urmatoarele trei intrebari:

1.Cine o omoara pe Rue? – Marvel tributul din districtul 1(Jocurile Foamei, pag.322)

2.Ce district se revolta primul dupa inceperea Jocurilor? – Districtul 8 in noaptea cind si-au anuntat logodna Katniss si Peeta( Sfidarea[partea a doua] pag. 199)

3.Cum se numeste fortareata Capitoliului? – Muntele Nuca(Revolta)

Concursul incepe de astazi iar deadline-ul este duminica ora 24:00.Jubileul a inceput!

posted by voicunike

Up date: Intrebarile se refera strict la prezentul cartii si sunt din cele  trei volume ale trilogiei.

Last Up-Date: Castigatoarea in urma tragerii la sorti este Gaby-Corina. Lectura placuta!

Anunțuri
Comentarii
  1. florin spune:

    1. Marvel, baiatul din District 1.
    2. Prima revolta este pornita de District 13 cu 75 de ani inainte de actiunea din serie, in urma acestei revolte, District 13 fiind distrus. A doua revolta porneste cand Katniss Everdeen si Peeta Mellark din District 12 ameninta ca se sinucid.
    3. Banuiesc ca te referi la Cornucopia.

    Apreciază

  2. Elena spune:

    1. Marvel, baiatul din District 1 o omoara pe Rue.
    2. District 13 porneste prima revolta.
    3. Cornucopia.

    Apreciază

  3. Ana spune:

    1.Marvel
    2. Distrinctul 13, acesta fiind distrus de catre Capitoliu pentru a-si arata puterea
    3. Cornucopia

    Apreciază

  4. Natalia spune:

    1. Marvel.
    2. Prima revolta este pornita de District 13
    3. Cornucopia.

    Apreciază

  5. Mihaela G spune:

    1. Marvel, baiatul din District 1 o omoara pe Rue.
    2. District 13 porneste prima revolta.
    3. Cornucopia. se numeste fortareata Capitoliului

    Apreciază

  6. Anuska spune:

    1.Marvel
    2. Distrinctul 13, acesta fiind distrus de catre Capitoliu pentru a-si arata puterea
    3. Cornucopia

    Apreciază

  7. Adriana M spune:

    1. Marvel.
    2. Prima revolta este pornita de District 13
    3. Cornucopia.

    Apreciază

  8. voicunike spune:

    Fiecare intrebare are legatura cu un volum, la prima raspunsul este corect dar la celelalte doua raspunsurile nu ma satisfac,mai incercati.
    Premiul este unul deloc de neglijat asa ca straduiti-va din greu.

    Apreciază

  9. Cătălin Cofaru spune:

    1. Marvel o omoară pe Rue
    2. Există 12 districte, însă iniţial a existat şi un al 13-lea, care s-a revoltat contra Capitoliului şi a fost distrus complet
    3. Locaţia este undeva în Rocky Mountains

    Apreciază

  10. George spune:

    1. Marvel.
    2. Prima revolta este pornita de District 13
    3. Cornucopia.

    Apreciază

  11. voicunike spune:

    Raspunsul 2=incorect
    raspunsul 3=incorect
    Capisci?

    Apreciază

  12. Alexnho spune:

    1. Marvel
    2. Este vorba despre Districtul 8.
    3. Muntele Nuca infiintat dupa Zilele Negre.

    Oare le-am nimerit? 😀

    Apreciază

  13. Black Rose spune:

    1. Rue este omorata de Marvel,baiatul din District 1.
    2. Districtul 13 porneste prima revolta.
    3. Fortareata Capitoliului se numeste Cornucopia.

    Apreciază

  14. Petre spune:

    1) Marvel
    2) Prima revolta este pornita de District 13
    3) Cornucopia

    Apreciază

  15. mirugirl spune:

    ok. imi incerc si eu norocul…am la dispozitie doar romanele in varianta originala dar sper sa ma descurc.
    1. Marvel
    2. complicat dar, desi Katniss si Peeta amenininta cu o dubla sinucidere la finalul jocurilor si acest act este interpretat de multi locuitori din aproape toate districtele ca un act de rebeliune, incitand pe multi sa se revolte pe la inceputul celei de-a 75-a editie a jocurilor foamei, imi amintesc clar momentul cheie cand Katniss are o revelatie si realizeaza ca (si aici permite-mi sa citez) „my mind starts buzzing. no seafood. for weeks.from district 4. the barely concealed rage in the crowd during the Victory Tour. And suddenly I am absolutely sure that District 4 has revolted. (…) Seafood from District 4. Electronic gadgets from istrict 3. And, of course, fabrics from District 8. The thought of such widespread rebellion has me quivering with fear and excitement.” si asta desi pe la inceput se mentioneaza ca katniss vede la televizor stirea despre revolta din districtul 8. deci merg pe Districtul 4…dupa 3…dupa 8
    3. la 3, dupa cum a precizat si alexhno, e vorba despre muntele nuca. („We‘ve nicknamed the mountain the Nut since I relayed Plutarch‘s “tough nut to crack” comment to the weary and discouraged rebel leaders here. The Nut was established directly after the Dark Days,
    when the Capitol had lost 13 and was desperate for a new underground stronghold.”)

    am raspuns corect????

    Apreciază

    • voicunike spune:

      🙂

      Apreciază

      • voicunike spune:

        Mirugirl mai uita-te o data la inceputul Sfidarii(habar n-am unde 😀 ?!) enigma este dezlegata acolo!

        Apreciază

      • mirugirl spune:

        ok, will do. 🙂 insa o las pe sambata si postez duminica… 😀 pe la cat se incheie concursul?

        Apreciază

      • mirugirl spune:

        UPDATE 1: „All I was doing was trying to keep Peeta and myself alive. Any act of rebellion was purely coincidental. But when the Capitol decrees
        that only one tribute can live and you have the audacity to challenge it, I guess that’s a rebellion in itself.”

        “This, of course, you don’t know. You have no access to information about the mood in other districts. In several of them, however, people viewed your little trick with the berries as an act of defiance, not an act of love. And if a girl from District Twelve of all places can
        defy the Capitol and walk away unharmed, what is to stop them from doing the same?” he says. “What is to prevent, say, an uprising?”

        “I believe you. It doesn’t matter. Your stylist turned out to be prophetic in his wardrobe choice. Katniss Everdeen, the girl who was on fire, you have provided a spark that, left unattended, may grow to an inferno that destroys Panem,” he says.

        District 12

        dar mai apoi,

        „What happens next is not an accident. It is too well executed to be spontaneous, because it happens in complete unison. Every person in the crowd presses the three middle fingers of their left hand against their lips and extends them to me. It’s our sign from District 12, the last good-bye I gave Rue in the arena. If I hadn’t spoken to President Snow, this gesture might move me to tears. But with his recent orders to calm the districts fresh in my
        ears, it fills me with dread. What will he think of this very public salute to the girl who defied the Capitol?”

        „The full impact of what I’ve done hits me. It was not intentional—I only meant to express my thanks — but I have elicited something
        dangerous. An act of dissent from the people of District 11. This is exactly the kind of thing I am supposed to be defusing!”

        District 11

        si abia apoi District 4, 3, 8

        Apreciază

      • voicunike spune:

        Ce usor ai cazut in capcana! 😀 Incearca sa fii ferma intotdeauna.

        Apreciază

      • mirugirl spune:

        m-am nascut pentru a fi muza si sursa de inspiratie…e o menire 🙂

        Apreciază

  16. giorgiana turcu spune:

    1. Rue este omorata de Marvel,baiatul din District 1.
    2. Districtul 13 porneste prima revolta.
    3. Fortareata Capitoliului : Cornucopia

    Apreciază

  17. Maritul`Luchumon spune:

    1. Marvel
    2. Districtul 4 (acest lucru reiese din Capitolul 12 din Sfidarea, in momentul cand Octavia ii spune lui Katniss ca nu a reusit sa stranga alge de mai multe saptamani deoarece vremea este rea in Districtul 4; in acel moment Katniss, gandindu-se si la faptul ca oamenii erau inca sub influenta furiei provocate de Victory Tour, a avut revelatia faptului ca Districtul 4 s-a revoltat)
    3. The Nut – nume dat de Plutarch Heavensbee acestui munte, folosit, inainte de rebeliune, pentru minerit; s-a referit la munte ca la o nuca greu de spart

    Apreciază

    • Maritul`Luchumon spune:

      Update:) Ma gandesc la urmatorul fapt: Prima oprire a lui Katniss in Victory Tour a fost in Districtul 11. Acolo, in timpul discursului sau, un batran incepe sa fluiere o melodie pe care o folosea Rue in timpul Jocurilor. Acesta a fost semnalul in care multimea a inceput sa o salute in acelasi fel pe Katniss, fapt ce a dus la uciderea batranului de catre fortele de ordine. Ma gandesc ca acesta a fost momentul in care a inceput revolta. Deci… raspunsul ar fi Districtul 11:)

      Apreciază

  18. min spune:

    1. Marvel.
    2. Prima revolta este pornita de District 13
    3. Cornucopia.

    Apreciază

  19. Mia spune:

    Marvel, tributul din districtul 1, o ucide pe Rue.
    Districtul 4 e primul care se revolta.
    The Nut/Nuca este fortareata Capitoliului desi se afla in districtul 2.

    Apreciază

  20. cristina spune:

    1.Marvel(District 1)
    2.District 13 porneste prima revolta
    3.Cornucopia.

    Apreciază

  21. Miha:D spune:

    Ucigasul lui Rue se numeste Marvel care face parte din Districtul 1.
    Prima revolta a fost pornita de Districtul 13, iar ca rezultat al acestei revolte Districtul 13 s-a desfintat. Dar urmatoarea revolta o incepe Districtul 4.
    Fortareata Capitoliului se numeste: The Nut=Nuca
    Sper sa fie bine:)

    Apreciază

  22. Carmen Laura spune:

    1. Marvel.
    2. Districtul 4.
    3. Muntele Nuca, The Nut.

    Apreciază

  23. cristina p spune:

    1. Marvel.
    2. Districtul 4.
    3. Muntele Nuca.

    Apreciază

  24. Natalia spune:

    Marvel, tributul din districtul 1, o ucide pe Rue.
    Districtul 4 e primul care se revolta.
    The Nut/Nuca este fortareata Capitoliului desi se afla in districtul 2.

    Apreciază

  25. Balana spune:

    1. Marvel
    2. Districtul 4.
    3. Muntele Nuca infiintat dupa Zilele Negre.

    Apreciază

  26. Ada spune:

    1. Marvel.
    2. Districtul 4.
    3. Muntele Nuca.

    Apreciază

  27. lunateca spune:

    1. baiatul Marvel
    2. Districtul 4 e primul
    3. Muntele Nuca

    Apreciază

  28. Geo spune:

    1.Marvel
    2.Districtul 4
    3.Muntele Nuca (The nut)

    Apreciază

  29. Oanaa XD's spune:

    1. Marvel.
    2. Districtul 4.
    3. Muntele Nuca.

    Apreciază

  30. Larisa M spune:

    1. Marvel, baiatul din Districtul 1
    2. Districtul 11
    3. The Nut (Muntele Nuca)

    Apreciază

  31. Carmen spune:

    Marvel o ucide pe Rue, districtul 4 incepe revolta si Nuca este fortareata Capitoliului.

    Apreciază

  32. Oanna spune:

    1) Marvel
    2) Districtul 11
    3) Muntele denumit „Nuca”

    Apreciază

  33. Crina spune:

    Rue a fost omorata de Marvel.Acesta i-a strapuns stomacul cu o sulita.
    Prima revolta a avut loc in Districtul 4.
    Fortareata capitoliului se numeste Muntele Nuca.

    Apreciază

  34. Utza spune:

    1)Marvel.
    2)Districtul 11.
    3)Muntele Nuca.(The Nut)

    Apreciază

  35. Vero234 spune:

    1.Marvel din districtul 1
    2.Districtul 11
    3.Muntele Nuca

    Apreciază

  36. Razvan Nistor spune:

    1) Marvel
    2) Districtul 11
    3) Muntele Nuca

    Apreciază

  37. AlexB spune:

    1) Marvel
    2) Districtul 11
    3) Muntele Nuca

    Apreciază

  38. Mami De Rares spune:

    Marvel
    Districtul 12
    Muntele Nuca

    Apreciază

  39. Adrian Dumitrasciuc spune:

    1. Marvel.
    2. Districtul 4.
    3. Muntele Nuca.

    Apreciază

  40. Waryna spune:

    Marvel
    Districtul 11
    Muntele Nuca

    Apreciază

  41. Izabela spune:

    1.Marvel
    2.Districtul 11 :-S
    2.The Nut

    Apreciază

  42. Gaby-Corina spune:

    1) Marvel
    2) District 8-revolta incepe cand se anunta logodna intre Peeta si Katniss
    3) Muntele Nuca

    Apreciază

  43. Razvan M spune:

    1) Marvel
    2) District 8
    3) Muntele Nuca

    Apreciază

  44. Irina Gabriela spune:

    1: Marvel
    2: Districtul 11
    3: Muntele Nuca

    Apreciază

  45. cartifantasy spune:

    1.Marvel a omorat-o pe Rue.
    2.Revolta a inceput in districtul 4
    3.Fortareata capitoliului se numeste muntele Nuca.

    Apreciază

  46. Iuliana spune:

    1. Marvel
    2. Districtul 11
    3. Muntele Nuca

    Apreciază

  47. Maria. spune:

    1) Marvel
    2) Districtul 4
    3) Muntele Nuca

    Apreciază

  48. Irinna Mihaila spune:

    1)Marvel
    2) Din cate imi amintesc eu, districul 8.
    3)Muntele Nuca

    Apreciază

  49. Cristina spune:

    1. Marvel o omoara pe Rue
    2. In districtul 4
    3. Muntele Nuca

    Apreciază

  50. milesteg spune:

    1) Marvel
    2) Districtul 4
    3) Muntele Nuca(the nut)

    Apreciază

  51. Ioana Visan spune:

    1. Marvel.
    2. Districtul 4.
    3. Muntele Nuca.

    Apreciază

  52. PG spune:

    1. Marvel
    2. districtul 11
    3. muntele Nuca

    Apreciază

  53. sandybook spune:

    1. Marvel
    2. districtul 11
    3. muntele Nuca

    Apreciază

  54. iulia88 spune:

    1. Rue este omorata de Marvel
    2. Districtul 11 porneste revolta dupa ineceperea jocurilor
    3. The Nut (Nuca) este simbolistic vorbind fortareata Capitoliului

    Apreciază

  55. dana71 spune:

    1 Marvel este omorata de Rue (din districtul 11)
    2 Districtul 8 incepe revolta dupa terminarea Jocurilor Foamei – editia 74.
    3 Capitoliul se afla in Muntii Stancosi (Rocky Mountains), iar in mijlocul districtului 2 se afla un munte central „The Nuts” (numit asa de Katniss), unde se afla comanda si aparatura de control pentru Capitoliu. Deci probabil aceasta ar trebui sa fie „fortareata din intrebare.

    Apreciază

    • dana71 spune:

      Rectific: 1. Rue (tributul fata din districtul 11) este omorata de Marvel (tributul baiat din districtul 1)… Ii „omorasem” pe invers 🙂

      P.S. Am raspuns la intrebari, pentru ca nu s-a anuntat inca castigatorul… si daca postul meu era al 71-lea, intocmai ca anul nasterii, nu m-am putut abtine !

      Apreciază

  56. bakersdelight spune:

    An impressive share! I’ve just forwarded this onto a colleague who was doing a little homework on this. And he actually ordered me breakfast due to the fact that I stumbled upon it for him… lol. So allow me to reword this…. Thanks for the meal!! But yeah, thanks for spending some time to discuss this subject here on your blog.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s