Scriitoare si traducatoare, ambele lucruri iesindu-i aproape perfect, ANA VERONICA MIRCEA este una din figurile marcante ale sf-ului romanesc. A publicat prin diverse reviste peste 40 de texte iar pe internet i-a aparut un volum de proza scurta „supra-Vietuitorii”, cu peste 30 de carti traduse la activ, ultima „isprava”  fiind Dansul dragonilor la care a avut o contributie deloc de neglijat, Tushica Vero cum o alinta nepotii sf a acceptat sa dea un interviu in exclusivitate pentru blogul FANSF.
Iata ce-a iesit:
VN. Traducatoare din 1999, Ana Veronica Mircea si a inceput cariera de atfel foarte fructuoasa cu o povestire superba CASA VISELOR de Michael F.Flynn aparuta in celebrul Almanah Anticipatia, cum a fost la prima traducere? Ce sentimente ai avut pentru prima traducere?

AVM. Având în vedere că m-am apucat de tradus fără să fiu tobă de limba engleză, pot să spun că, după ce am aruncat o primă privire asupra textului, m-am speriat de numărul mare al cuvintelor pe care nu le ştiam, m-am gândit că sunt literalmente nebună, că m-am legat la cap fără să mă doară şi, că, deh, ce-şi face omul cu mâna lui… tot cu mâna lui trebuie să desfacă. Aşa că mi-am făcut o cruce maaare (aşa cum zicea mătuşă-mea când îmi ghicea în cafea: „Fă o cruce mare, că dracu-i bătrân!”), mi-am adunat toate rezervele de răbdare şi m-am apucat de treabă.

Pe vremea aia n-aveam Internet, n-aveam nici măcar PC, aveam numai o maşină de scris, plus un prăpădit de dicţionar vechi şi unul de expresii argotice (de la Nemira) pe atunci ceva mai nou. Bineînţeles că n-am găsit în acele două cărţulii toate cuvintele necunoscute mie, dar, din fericire, am descoperit că o mare parte dintre ele (printre altele, nişte chestii cu noduri marinăreşti) se găseau în dicţionarul tehnic din biblioteca fabricii în care lucram. Iar pentru mica parte care nu apărea nici acolo, am intrat într-o librărie cu autoservire şi am consultat dicţionarele expuse (buzunarul nu-mi permitea să cumpăr unul).

Şi mi-a mai rămas un singur cuvânt, pe care, din lipsă de experienţă, nici nu l-am omis, nici nu l-am ocolit, ci l-am lăsat netradus şi evidenţiat în text, cu speranţa că o să-l traducă redactorul – ceea ce nu s-a întâmplat, traducerea a fost tipărită aşa (vezi poza anexată), cu acel cuvânt lăsat în engleză, şi mie mi-a venit să muşc din almanah de ciudă! Dar în rest a ieşit bine, cred că e una dintre traducerile mele cele mai frumoase, probabil fiindcă povestea e frumoasă şi foarte frumos scrisă,  motiv pentru care am tradus-o cu mare plăcere.

VN. In 1992 debuta cu prima povestire scrisa de AVM- Paradisul Barbatilor care ulterior a aparut in JSF. Ce ai simtit cind ai vazut prima povestire publicata? Ce simtaminte ai avut atunci cind ai vazut numele tau publicat in Antologia Nemira, mai ales ca atunci ca si acum Nemira este etalonul?

AVM. „Paradisul Bărbaţilor” e într-adevăr prima povestire pe care am scris-o, şi mi-a dus un premiu doi la prima ediţie a concursului de proză scurtă organizat de Nemira, ceea ce a însemnat fireşte, o surpriză extrem de plăcută. Însă prima mea povestire publicată, tot în JSF, a fost „Felix, the king” (titlu derivat din „Felix the cat”), şi aş fi fost într-adevăr foarte încântată dând cu ochii de ea dacă n-aş fi constatat că persoana care se ocupase de punerea în pagină omisese spaţiile goale dintre fragmentele textului, fapt care îl făcea greu de înţeles.

Iar în Antologia Nemira mi-am văzut publicată povestirea „Sfinte Dumnezeule”, cu care luasem tot premiul doi, dar la a doua ediţie a concursului mai sus amintit. Am văzut-o pe o tarabă şi mi-a tremurat mâna când am cumpărat-o, după care m-am grăbit s-o citesc ca să văd câte greşeli de tipar are (cele mai multe dintre povestirile mele au fost publicate prin reviste şi revistuţe cu asemenea greşeli, de parcă m-ar fi blestemat cineva); şi n-avea decât vreo două! Dar am scris despre toate astea mai pe larg pe blogul meu (http://anaveronica.wordpress.com/2009/09/04/amintiri-despre-nemira/)

VN.  Cu o perioada prolifica in ale scrisului la un moment dat s-a vazut ca motoarele si-au redus turatia, a fost din cauza traducerilor sau scriitoarea AVM a lasat lucrurile sa se aseze?
AVM. Perioada prolifică a fost cea în care s-au organizat o droaie de concursuri de proză scurtă SF, iar eu (care, după cum a zis la un moment dat jumătatea mea conjugală, sufăr de sindromul premiantului) am trimis texte peste tot. Când s-au împuţinat concursurile n-au mai existat termene până la care să fiu nevoită să-mi duc povestirile la bun sfârşit, aşa că am început multe şi am terminat extrem de puţine. Iar după ce m-am apucat de tradus, timpul pentru scris s-a cam dus pe apa sâmbetei.
VN. Proza scrisa de tine atinge discret si tandru inima oricarui cititor, sa speram ca in viitor vom citi si pe hirtie un volum cu toate povestirile scrise de AVM risipite prin mai multe publicatii?

AVM. Probabil că aţi fi putut să-l citiţi, dacă n-aş fi ratat o ocazie fiindcă am fost cu capu-n nori. Acum ar trebui să apară în format electronic (urmând să se difuzeze de data asta contra cost), deşi, judecând după câte semne de viaţă dă editorul, mă tem că s-a răzgândit.

VN. Imi aduc aminte cu placere dar si cu oarece naduf de volumul de proza publicat pe internet supra-Vietuitorii(doamne ce l-am mai cautat pe la toate librariile si tarabele crezind ca este o carte pe hirtie!), care a fost povestea lui? Va fi si pe hirtie?

AVM. Volumul supra-Vieţuitorii a apărut din iniţiativa lui Vlad T. Popescu, care s-a oferit să mi publice povestirile pe site-ul său cartea.info (http://www.cartea.info/revista/avm/index.html), de unde încă se mai pot descărca gratuit; sau se pot citi online.

În privinţa apariţiei pe hârtie, aştept mai întâi să văd dacă va apărea în formatul electronic despre care vorbeam mai sus. Pe urmă poate o să-l iau sub braţ şi-o să bat pe la uşile câtorva edituri.

VN. Cum se impaca scriitorul AVM cu omul AVM? Este o relatie mai speciala?

AVM. Omului AVM i-a plăcut dintotdeauna să scrie. A început cu versuri (curioşii pot citi o parte dintre ele aici: http://verovers.wordpress.com/), pe urmă a dat-o pe proză, iar mai nou se ţine de blogărit mult mai mult decât s-ar cuveni (http://anaveronica.wordpress.com/2011/02/02/partea-mea-de-blogosfera/). Iar tradusul îi satisface cu succes nevoia de a umple cu litere spaţiile albe – cu menţiunea că a înlocuit colile de hârtie cu monitorul computerului personal, lepădându-se aproape cu desăvârşire de scrisul de mână.

Cu alte cuvinte, nu există omul AVM şi scriitorul AVM, ci doar omul AVM, care trebuie să scrie ceva (nu neapărat de bună calitate) ca să se simtă bine.

VN. Printre ultimele ispravi in ale tradusului a fost o serie care mi-a devenit draga inca de la prima carte, Jocurile Foamei, ce sentimente ai avut vizavi de aceste trei carti superbe? Cum a fost la traducerea lor?

AVM. Trebuie să spun, în primul rând, că te invidiez pentru entuziasmul sincer cu care împarţi superlativele. Eu sunt ceva mai zgârcită din punctul ăsta de vedere.

Cele trei cărţi mi-au plăcut în primul rând fiindcă au fost foarte uşor de tradus, iar în al doilea rând, fiindcă sunt un manifest împotriva lumii nedrepte, mercantile şi superficiale în care trăim, în care toate sistemele (Panemul e guvernat de principiile imperialismului, iar Districtul 13 de ale comunismului) îngrădesc în mod abuziv dreptul la libertate al individului.Au avut şi pasaje care m-au impresionat – mă înduioşează suferinţele copiilor ale animalelor. Aşa că am plâns de două ori, mai întâi la episodul celor două pâini primite de Katniss de la Peeta şi apoi la întoarcerea sărmanului motan Buttercup, ca vai de el, după o călătorie îndelungată, într-o casă unde Prim n-avea să se mai întoarcă niciodată.

Dar nu mi-a plăcut sfârşitul. Fireşte că sfârşiturile fericite sunt de dorit, însă, după gustul meu, happy end-urile americane sunt uneori nu numai neverosimile, ci şi de-a dreptul siropos-greţoase. Pentru ca finalul să mi se pară demn de crezare, deprimata şi deziluzionata Katniss n-ar fi trebuit să-şi regăsească pofta de viaţă, ci să se spânzure de unul dintre copacii pădurii prin care vânase cândva, întrebându-se, cu un ultim gând, cine-o să vină să se anine de creanga de alături, Peeta sau Gale – cu miolăiturile jalnice ale motanului Buttercup ca fundal sonor. Iar versurile din epilog n-ar fi trebuit să fie ale cântecului ei pentru Rue, ci ale “Copacului Spânzuratului”.

VN. Am avut prilejul si bucuria sa citesc aproape toate cartile traduse de tine, Tushica, din care doua mi-au prilejuit acel sentiment inefabil al lecturii: Eu sunt numarul 4 si Puterea celor sase, ce emotii te-au incercat la lectura celor doua carti?Dar la traducerea lor?
AVM. Ştiu că răspunsul meu o să te dezamăgească. Nu pot să spun decât că volumele în cauză au aceeaşi calitate de pe care o deţin romanele din trilogia Jocurile Foamei. Sunt foarte uşor de tradus (motiv pentru care mi-aş dori să traduc şi restul seriei). Şi acţiunea e într-adevăr foarte captivantă. Dar sunt, după părerea mea, cărţi pe care le citeşti repede şi le uiţi repede – spre deosebire de Jocurile Foamei, care lasă totuşi ceva în urmă (mai ales primul volum).
VN. Ce planuri de viitor ai?
AVM. Aş vrea să-mi pot planifica mai bine timpul, ca să-mi mai rămână timp şi pentru scris – deşi speranţele sunt extrem de firave, s-ar părea că nu sunt în stare.
VN.  Asteptat cu sufletul la gura de foarte multi cititori, ai terminat recent de tradus Dansul Dragonilor, cum a fost in universul fascinant al lui G.R.R.Martin ? Ce ne poti spune despre carte si traducere?
AVM. Aici trebuie să fac o precizare. Nu am terminat recent de tradus Dansul Dragonilor, ci sunt una dintre cele patru persoane care l-au terminat recent de tradus. Şi recunosc că, în loc să fie doar doi traducători (Laura Bocancios şi cu mine) au mai apărut din vina mea încă doi, Mihai-Dan Pavelescu şi Silviu Genescu, fiindcă a fost nevoie să preia fiecare câte o sută de pagini din partea mea – altminteri cartea ar apărut, în cel mai fericit caz, de Crăciunul pe stil vechi. Asta pentru că am acceptat, cu nesăbuinţă, să fac traducerea fără să fi citit nici măcar un singur rând din romanele precedente (şi editura mi-a încredinţat-o cu aceeaşi nesăbuinţă, ştiind că nu le citisem) şi fără să am habar că-n universul într-adevăr fascinant al lui George R.R. Martin sunt personaje suficiente ca să umple o carte de telefon, având în mare parte şi câte o poreclă tradusă, plus o căruţă de toponomice, şi ele în mare parte traduse. Şi nici n-am reuşit să traduc fără să citesc primele patru romane din ciclu şi prima jumătate a Dragonilor, de a cărei traducere s-a ocupat Laura Bocancios – am încercat să mă bazez doar pe nişte rezumate, dar n-a mers. Îmi scăpau multe amănunte, motiv pentru care traducerea mă plictisea, plus că mă temeam să nu scriu, în necunoştinţă de cauză, cine ştie ce minunăţie.  Aşa că mai întâi m-am pus pe citit. (Şi nu mi-a părut rău, povestea mi-a plăcut, chiar foarte mult. Mi-am scris părerea despre ea în câteva rânduri, care se vor putea citi fie în revista Suspans, către care tocmai le-am trimis, fie, dacă acolo nu vor fi acceptate, pe blogul meu, unde se publică fără obiecţiuni tot ce scriu eu!) Dar majoritatea poreclelor şi a denumirilor nu mi-au rămas în minte în urma lecturii, aşa că traducerea a fost pur şi simplu o răscolire frenetică a versiunilor în engleză şi română ale primelor patru volume şi a traducerii primei jumătăţi pe care mi-o trimitea treptat Laura, în căutare de porecle, toponimice, expresii consacrate, replici pe care şi le amintesc personajele… Nici măcar cuvintele necunoscute nu le-am căutat în dicţionar, ci tot în urmă (unde chiar am descoperit 90% dintre ele), ca să fiu sigură că pic pe aceeaşi traducere. Şi tot nu garantez că nu mi-a scăpat nimic, dar sper că redactorul şi corectorul (pe care îi compătimesc sincer pentru eforturile la care au fost supuşi) au reuşit să uniformizeze totul.
VN. Citeva cuvinte de incheiere pentru fani si cititori.
AVM. Pe cititori îi felicit pentru că, în lumea noastră grăbită, îşi găsesc timp pentru lectură. Iar fanilor ţin să le spun că sunt încântată dacă există oameni care se bucură citind rândurile clocite sau traduse de mine. Fiindcă, deşi într-o vreme mi se părea greu de crezut, e într-adevăr mai plăcut să dăruieşti decât să primeşti daruri.
Din toata inima si din tot sufletul iti doresc spor maxim la scris si tradus. A „tradus” pentru voi fanul sf no.1 voicunike
Multumiri din inima pentru interviu unei mare doamne cum este Tushica noastra draga Ana Veronica Mircea.
Reclame