Arhivă pentru noiembrie 16, 2011

Millennium Books- THE QUEST

Posted: noiembrie 16, 2011 by fansf in Uncategorized

Mircea Opriţă revine la Millennium cu o a treia carte, după Povestiri de duminică(2010) şi H.G. Wells: Utopia modernă (martie 2011). Argonautica, un roman science fiction picaresc şi pitoresc deopotrivă, aflat acum la cea de-a treia ediţie, într-o formă revăzută, va apărea pe 23 noiembrie 2011, exact la timp pentru ca noi să îl putem oferi celor care ne vor vizita standul la Gaudeamus (nr.19 la parterul pavilionului central Romexpo, la fel ca anul trecut). Volumul va fi lansat oficial sîmbătă 26 noiembrie, la ora 14.30, în prezenţa autorului. Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

Pentru cunoscatori dar si pentru cei care inca nu stiu sau au citit aceasta carte -una din bijuteriile rare ale sefeului romanesc- este o carte care NU TREBUIE RATATA SUB NICI O FORMA!

Argonautica nu şi-a propus să fie, aşa cum greşit a putut şi ar mai putea încă să apară la prima vedere, dinamita care demolează întreg edificiul numit science-fiction. Cel mult o parte a lui. Cea peste care oricum trebuia să vină un cutremur, s-o îngroape, ca să se zidească altceva deasupra.

Nu ascund că lipsurile unor scrieri, de fapt deficienţele de creştere ale genului însuşi, aşa­dar o vârstă a lui se vizează în aceste pagini. Voi continua totuşi să cred că a râde de proprii­le tale imperfecţiuni constituie o dovadă de tărie şi de curaj, convingătoare chiar şi în ce priveşte vitalitatea unui gen literar. Nimeni nu aşteaptă fără îngrijorare apropierea bisturiului, dar vine o vreme când opera chirurgului este de preferat acumulărilor de rudimente şi de excrescenţe moarte. Dacă n-aş fi fost convins că o asemenea operaţie aplicată anticipaţiei de­venise la un moment dat necesară, îmi închipui că proiectul Argonauticii nu s-ar fi născut, sau ar fi rămas abandonat după o primă versiune incompletă: cea din 1970, din seria „de buzunar” a Albatrosului.

Nu s-a întâmplat aşa şi din cauză că o dispo­ziţie ludică nu-i este cu totul străină autorului, după cum nici credinţa că jocurile lui zâmbitoare dintre două sau mai multe poveri îşi vor găsi un partener potrivit în cititorul pentru care râsul nu e o ruşine.

Va asigur ca aceste cuvinte ale autorului exprima doar o mica parte din aceasta bijuterie literara.

Iar pentru fani si nu numai THE BEST OF THE BEST EVER FROM SF ROUMANIAN, PRIMUL HARDCOVER ROMANESC SF


A venit… Şi arată absolut trăznet! Despre ce vorbesc? Desigur, despre ABAŢIA de Dan Doboş, în ediţia omnibus. Hardcover, 800 pagini, dimensiuni 23 x 15,5 x 6 cm, hîrtie volumetrică de 65 gr/mp, supracoperta cu laminare mată, semn de carte din mătase… Arată într-un foarte mare fel, pe măsura conţinutului, şi îi asigur pe toţi cei care o vor cumpăra că n-o să le pară rău. Nu e doar o carte faină, ci un obiect arătos din toate punctele de vedere.

Amundoua cartile vor putea fi gasite la standul Millennium Books sau pentru  cei nerăbdători pot deja transmite pre-comenzi de aici. Si nu uitati ca puteti participa la cistigarea unui E-READER KOBO WIFI daca precomenzile sau comenzile pe care le faceti sunt in valoare minima de 50 de lei. Cit mai multe precomenzi sau comenzi va maresc sansele de succes, nu ratati aceasta minunata oportunitate!

posted by voicunike

Reclame

Concurs MILLENNIUM BOOKS

Posted: noiembrie 16, 2011 by fansf in Uncategorized

Evolutia pietei din zilele noastre a implementat tot mai adinc E-READER-le si E-Book-urile asa ca oricine vrea sa aiba o biblioteca intotdeauna cu el descarca cartile in aceste minunate gadget-uri tehnice. Millennium Books ca o editura respectabila ce este s-a gindit sa ofere unui singur cititor un E-READER printr-un concurs desfasurat pe perioada 23-26 noiembrie, in urma unei trageri la sorti din cei care vor cumpara carti de la stand in valoare de minim 50 de lei sau vor comanda on-line tot in valoare de minim 50 de lei.

Avem o veste bună pentru cei care ne vor vizita între 23 şi 26 noiembrie la Gaudeamus (standul nr.19, la parterul pavilionului central al complexului expoziţional Romexpo, acelaşi ca şi anul trecut).

Toţi cei care, în perioada 23-26 noiembrie, vor cumpăra de la noi cărţi în valoare de minimum 50 lei vor avea şansa – în urma unei trageri la sorţi care va avea loc sîmbătă 26 noiembrie la ora 19.30 – de a cîştiga un e-reader Kobo WiFi, încărcat, alături de cele 100 de titluri gratuite în limba engleză promise de distribuitori, şi cu nişte titluri Millennium din oferta Texarom, partenerii noştri în domeniul cărţii electronice, care vor fi prezenţi şi ei la stand, pentru a-şi prezenta proiectele. În competiţie vor intra şi cei care, în perioada respectivă (de miercuri 23 noiembrie ora 11.30 şi pînă sîmbătă 26 noiembrie la ora 19.30) vor comanda online cărţi de la Millennium în aceeaşi valoare, 50 lei. Achiziţiile mai mari (valorînd multipli ai celor 50 lei, adică) vă vor oferi mai multe şanse de cîştig. Ca de obicei, pe toată perioada tîrgului, reducerile disponibile la stand vor fi aplicate şi comenzilor primite online, de aici.

Mai multe despre Texarom puteţi afla de aici. V-aşteptăm!

Pe perioada tirgului va vor intimpina cu zimbet si voie buna la standul Millennium Books cei trei fani sf : Nicu, Bebe si Liviu.

posted by voicunike